Tabere Tesori

Ne definim prin experiențele acumulate pe tot parcursul vieții, iar tabăra este una dintre cele memorabile.

Peste 20 de ani, viitorii adulți încă vor mai avea povești de spus din taberele petrecute cu colegii lor.

Încurajarea dezvoltării individuale a copilului prin experimentarea mediului înconjurător sunt susținute și taberele oferite de școală. În fiecare an, elevii petrec câteva zile de vacanță împreună, profitând de timpul petrecut departe de familie. Astfel, încurajăm inițiativele proprii ale celor mici în cadrul unei comunități de copii de aceeași vârstă.

Taberele sunt conduse de Ghizi și oferă activități sportive sau de cunoaștere a mediului înconjurător. Departe de mediul familial, copilul își descoperă în libertate pasiuni și interese pe care apoi le susținem la intrarea în clasă.

metode diferite

Educația alternativă hrănește setea de cunoaștere a elevului și îi oferă un mediu special pregătit pentru a-l ghida în descoperirile sale

Dezvoltarea caracterului

Creștem adulți responsabili, cu o stimă de sine ridicată, independenți în decizii, cu un simț colaborativ ridicat.

CREATORII PROPRIULUI ECOSISTEM

Copiii cresc într-un mediu sigur, sănătos, plăcut și ordonat, care devine un model pentru viitorii adulți încrezători, autodisciplinați și independenți

Scroll Up